În anii 1944 s-a desfășurat în Minnesota un experiment care în ziua de azi ar fi permis doar pe șobolani sau pe alte animale mici. 36 de voluntari sănătoși au luat parte la un studiu proiectat pentru a înțelege efectele semi-înfometării asupra corpului uman. Dacă restul oamenilor ar învăța din sacrificiul celor 36 de voluntari, nimeni n-ar mai încerca să se înfometeze prin posturi cu apă, restricții calorice sau diete ciudate.
Scopul studierii biologiei înfometării umane a fost acela de a dezvolta strategii pentru reabilitarea prizonierilor de război, care fuseseră înfometați în timpul detenției. Astfel, participanții au trecut întâi printr-o perioadă de 3 luni de control, după care una de 6 luni de semi-înfometare, aceasta fiind urmată de o perioadă de 3 luni de reabilitare, prin diverse metode. Cei 36 de voluntari erau bărbați, cu vârste cuprinse între 20-33 de ani. Aceștia erau diferiți de militarul obișnuit, în sensul că toți erau fie la universitate, fie cu studii superioare, având un IQ mult peste medie: 130.
În perioada de control, participanții au consumat 3500 de calorii pe zi, într-o dietă echilibrată, această perioadă având rolul de a-i aduce la o greutate normală, în funcție de înălțimea lor.
În perioada de semi-înfometare, aceștia au fost hrăniți cu 1570 de calorii, pe o dietă menită să simuleze hrana europeană din vremuri de război, cea mai mare parte din calorii fiind acoperită de cartofi și varză, iar carnea și lactatele fiind reduse la minimum. Scopul acestei perioade a fost de a le scădea greutatea cu 25%. 32 dintre participanți au reușit să ajungă la greutatea țintă, iar 4 au fost excluși pentru că nu pierdeau kilograme în ritmul așteptat.
Participanții au fost încurajați să-și continue studiile la universitate și să muncească 15 ore pe săptămână în activități asociate experimentului. Era obligatoriu să meargă pe banda rulantă 35 km pe săptămână și 30 de minute cu înclinare 10%.
Într-un studiu recent1, 11 participanți au fost contactați la peste 50 de ani după experiment, aceștia având vârste cuprinse între 75 și 83 de ani. 10 dintre aceștia au declarat că percepțiile și perspectivele lor în privința mâncării au fost definitiv alterate de experiment.
Max Kampelman este cel mai cunoscut dintre participanți, el având o carieră diplomatică de succes și o carte autobiografică. În carte, menționează că a intrat în experiment cu idei pacifiste și, deși suferea de mari probleme fizice din cauza experimentului, edem, letargie, depresie și iritabilitate, a fost capabil să termine dreptul.
Deși trecuseră decenii de la experiment, participanții și-au amintit exact toate problemele cu care se confruntau, probleme pe care le-au descris și atunci: scăderea forței, a coordonării și a anduranței, un sentiment de letargie care a dus la evitarea oricărei activități pornite din proprie inițiativă. Exercițiile fizice li s-au părut cele mai grele sarcini din timpul săptămânii.
Participanții au raportat cifre între 8 luni și 24 de luni, timp scurs până și-au recăpătat forța și rezistența.
Mâncarea a devenit principala focalizare a participanților. Subiectul mâncării era primul adus în discuție. Unii visau mâncare, alții colecționau rețete, iar alții se uitau cu plăcere la alții cum mănâncă. În timpul mesei, unii combinau mâncarea în mod ciudat, alții adăugau multe condimente și apă în mâncare. Unii și-au crescut consumul de cafea la 15 căni pe zi pentru a se stimula și funcționa la un nivel acceptabil. 4 dintre participanți mestecau gumă în continuu, până la 40-60 de pachete pe zi. 4 dintre cei intervievați s-au apucat de fumat în timpul experimentului.
Cei mai mulți își amintesc că și-au pierdut controlul în perioada reabilitării. Își amintesc că pentru o perioadă lungă de timp au mâncat mai mult sau mai puțin în continuu. Aveau dese perioade de mâncat cu poftă cantități enorme de mâncare în perioade scurte. Unii dintre ei mâncau până vomau. Alții au ajuns la spital din cauza problemelor gastrice.
Grăsimea corporală
Este evident că greutatea participanților a scăzut cu 25% în timpul înfometării și a revenit la loc după refacere, însă mai elocvent este ce s-a întâmplat cu grăsimea. În timpul înfometării, grăsimea corporală a scăzut cu 30%, dar în perioada de refacere, aceasta a crescut la 140% din ce fusese în perioada de control. La 58 de săptămâni după experiment, grăsimea era încă peste valorile de control!
16 dintre participanți au raportat o creștere a greutății cu 14% față de precedenta, greutate care a rămas permanentă. Unul dintre participanți a declarat că o creștere în greutate de 22 de kilograme și o durată de 3 ani până când a revenit la greutatea sa normală și până când a reușit să aibă din nou o relație normală cu mâncarea.
Schimbări cognitive
Toți participanții sunt de acord că în timpul semi-înfometării au avut parte de anumite forme de ineficiență intelectuală: scăderea concentrării, a capacității de a învăța sau a capacității de a judeca situații. 12 au raportat scăderea motivației și a disciplinei în urmărirea obiectivelor lor intelectuale.
Unii dintre ei nu observau că devin foarte slabi, însă observau asta la ceilalți. Alții considerau că membri ai staffului sau alți participanți sunt grași.
Doi dintre cei patru care nu au terminat experimentul au fost internați cu probleme psihiatrice. Unul dintre ei avea vise ciudate, în care mânca oameni senili și nebuni. Apoi a început să fure acadele din magazine și alte lucruri care n-aveau nicio valoare pentru el. A izbucnit la un moment dat violent, amenințând că se sinucide. Și-a revenit la normal la scurt timp după ce a fost lăsat să mănânce ad-libitum.
Participantul care mesteca 50 de gume zilnic, a fost surprins că mânca din gunoaie, acesta fiind motivul pentru care nu a reușit să scadă la greutatea propusă în studiu. După ce a fost lăsat să mănânce oricât, a mâncat până a vomat. A declarat apoi că s-a îngrășat cu 13 kg după experiment. I-a luat un an până să revină la normal, dar nu a avut alte probleme psihiatrice, terminând facultatea.
Concluzii
Ce putem învăța de la cei 36 care și-au sacrificat sănătatea pe termen mediu în scopul nobil de a-i ajuta pe prizonierii malnutriți? 10 dintre cei 11 intervievați la bătrânețe au declarat că ar face din nou experimentul, arătând că sunt gata să se sacrifice iar pentru binele comunității.
Poate considerați că acele condiții de război sau ale experimentului nu au legătură cu viața reală modernă. Oare? Câte persoane nu au încercat diete restricționate caloric pentru a slăbi, trecând poate sub 1500 de calorii pe zi? Câte persoane nu au încercat diete extrem de restrictive, bazate pe concepte îndoielnice? (veganism, raw veganism, vegetarianism, carnivorism, keto, oshawa, etc…). Câte persoane sunt gata să încerce orice truc alimentar, doar pentru a-și menține silueta? Mulți sunt astăzi prizonierii malnutriți ai societății moderne, încercând fie să mențină un ideal arbitrar de frumusețe la presiunea social media, fie să-și recapete sănătatea prin diete care par a avea sens, fie să fie eroi ai animalelor sau ai mediului, abordând o dietă restrictivă vegană.
Nu e necesar să încerci 6 luni de restricții în continuu pentru a observa efectele adverse arătate de experiment. Episoade scurte pot avea același efect atunci când sunt cumulate. De exemplu, poți ține o cură de slăbire de 3 săptămâni. Aceasta va fi urmată de o perioadă de supraalimentare și o creștere a țesutului adipos față de cel avut înainte de dietă. Peste câteva luni, mai încerci o altă dietă minune, după care vin efecte adverse și o nouă creștere a țesutului adipos.
Unii vor spune că acum problema este supraponderabilitatea, nu malnutriția. Sunt multe curente care consideră supraponderabilitatea o formă de malnutriție. Oamenii se pot îngrășa fie prin perioade de semi-înfometare, urmate de supraalimentare, fie având o dietă precară, săracă în nutrienți, în care e nevoie de supraalimentare pentru a fi atinse țintele nutriționale.
Ce putem învăța din experiment?
- După restricția calorică și revenirea la dieta standard, țesutul adipos crește.
- Orice restricție calorică și nutrițională duce la o scădere drastică a performanțelor fizice și intelectuale. Uneori pot apărea cazuri grave ce necesită control psihiatric.
- După perioada de restricție, e nevoie de o perioadă cu până la 6 ori mai lungă pentru refacerea capacităților.
- În perioada restricției, preocuparea pentru mâncare devine excesivă și poate apărea un comportament bizar.
- Chiar dacă durează, problemele apărute din cauza restricționării se pot remedia.
Varianta ProMetabolism
Sri Lanka 2016, raw vegan, posturi cu apă de cocos.
Eu am avut parte nu de 6 luni, ci de 7 ani de dietă restrictivă (veganism, raw veganism), coroborat cu alergare de anduranță. În afară de ocazionale posturi cu apă, nu am practicat restricția calorică decât într-o perioadă scurtă în care am încercat să mă limitez la 2000 de calorii. Mă recunosc în multe din descrierile participanților, mai ales în cele cu scăderea performanțelor intelectuale și preocuparea excesivă pentru mâncare.
Spre deosebire de alții care s-au îngrășat după diete restrictive sau după ce s-au lăsat de sport, eu nu m-am îngrășat, deși mănânc acum ad-libitum alimente asociate cu luarea în greutate (lactate, carne, fructe, zahăr). Explicația vine din faptul că organismul nu procesează toate alimentele în același fel și nu fiecare calorie în surplus se transformă automat în grăsime. Sunt unele alimente care mențin metabolismul la cote înalte, astfel încât organismul să consume multă energie pentru a fi performant în activitățile zilei, în timp ce alte alimente scad metabolismul, performanțele și numărul caloriilor arse.
Mexic 2021, prometabolism: fructe, lactate, carne de rumegătoare, fructe de mare.
Fiind pus în această situație și neștiind care alimente facilitează metabolismul, omul obișnuit găsește tot felul de rezolvări, după priceperea sa: scăderea caloriilor consumate, încercarea unor diete dubioase sau chiar a posturilor cu apă. Toate aceste abordări au un efect pozitiv pe termen scurt, pentru că prin scăderea caloriilor, este diminuată cantitatea alimentelor antimetabolism, însă după câteva zile, de rulaj pe hormoni de stres, corpul are nevoie de nutriție pentru a-și continua activitatea. Revenirea la aceeași dietă standard, duce la acumularea unui surplus de grăsime față de cel precedent.
În varianta ProMetabolism sunt descurajate restricțiile calorice pentru slăbire. În schimb, aducerea metabolismului la cote înalte este focalizarea principală, iar acest lucru nu se poate obține fără o nutriție adecvată, care ajută în același timp la refacerea organelor și a țesuturilor. Abia după ce metabolismul e refăcut, grăsimea în surplus (care este în mare parte polinesaturată) urmează să fie excretată încet via ficat, intestine și rinichi.
Pentru cei care doresc să încerce abordarea prometabolism, recomand cărțile:
„8 Principii Nutriționale ProMetabolism” care pune bazele dietei.
„40 de Rețete ProMetabolism” pentru idei de meniuri.
Programele:
„Start în ProMetabolism” pentru cei care doresc un plan clar pentru aplicarea principiilor.
„Tras Prin Inel” pentru a înțelege mecanismele prin care organismul acumulează grăsime și cum poate fi aceasta îndepărtată fără a încetini metabolismul și fără a pune în pericol organismul.
